Cronicile din Narnia: Leul, vrăjitoarea și dulapul

Cronicile din Narnia: Leul, vrăjitoarea și dulapul 2005

7.13

În film, 4 mici aventurieri care se joaca „de-a v-ați ascunselea” în casa de la țară a unui bătrân profesor dau peste un șifonier fermecat, care îi va purta în locuri la care nu au visat niciodată. Intrând pe ușa șifonierului, ei părăsesc Londra celui de-al doilea război mondial și pătrund în spectaculosul univers paralel cunoscut sub numele de Narnia - un regat de basm, cu proporții magice, în care animalele pădurii vorbesc, iar pe dealuri colindă făpturi mitologice. Dar ținutul Narnia a fost blestemat să sufere o iarnă care nu se mai termină niciodată, sub domnia Vrăjitoarei Albe, Jadis. Acum, ajutați de conducătorul de drept al Narniei, înțeleptul Leu Aslan, cei patru copii Pevensie își vor descoperi propriile puteri și vor conduce Narnia într-o bătălie spectaculoasă, pentru a elibera acest ținut de sub sclavia glacială a Vrăjitoarei.

2005

Regele Leu

Regele Leu 1994

8.26

Aventura epică Disney urmărește povestea lui Simba, un pui de leu care „abia așteaptă să fie rege”. Păcălit de ambițiosul său unchi Scar, Simba adoptă un stil de viață fără griji alături de tovarășii săi hilari, Timon și Pumbaa, și uită de responsabilitățile sale regale. Dar destinul îl cheamă și el trebuie să decidă când este momentul potrivit să se întoarcă în Pride Lands și să-și recupereze locul în „Cercul Vieții”.

1994

Regele Leu

Regele Leu 2019

7.12

Scar, fratele regelui Mufasa și fost pretendent la tron, are propriul plan în legătură cu viitorul ținutului. Lupta pentru autoritate și putere în regatul din Pride Rock este plină de trădare, dramă și tragedie, iar micul Simba ajunge să fie exilat. Cu ajutorul unor noi prieteni neobișnuiți și haioși, Simba va lupta pentru a-și lua înapoi ceea ce este de drept al lui, tronul din savana africană.

2019

Vrăjitorul din Oz

Vrăjitorul din Oz 1939

7.60

Minunatele aventuri ale fetiței Dorothy în țara Oz, unde prea-puternic este Marele Vrăjitor, căruia ea și prietenii săi - Sperietoarea fără creier, Omul de Tinichea fără inimă și Leul fără curaj - vor să-i ceară ajutorul, continuă să fascineze spectatorii de toate vârstele și acum, la șapte decenii de la premieră... Ca să-și salveze cățelusul Toto de o vecină rea, Dorothy vrea să plece de acasă, dar se întoarce tocmai când o tornadă lovește ferma din Kansas și o transportă în lumea lui Oz. Pe drumul pavat de cărămizi galbene, fetița se âmprietenește cu trei personaje și pornesc împreună către orașul unde locuiește Marele Vrăjitor, fiecare cu câte o dorință. Numai că și aici, ca în orice țară de basm, există vrăjitoare și zâne, iar obstacolele nu sunt puține...

1939

Zootropolis

Zootropolis 2016

7.75

Metropola modernă a mamiferelor din Zootropolis este un oraș ca nici un altul. Cuprinzând cartiere de locuinţe precum luxosul Sahara Square sau glacialul Tundratown, reprezintă o încrucişare de rase, unde animale din fiecare mediu trăiesc laolaltă – un loc unde, indiferent ce eşti, de la cel mai impunător elefant la cel mai mic şoricel, poţi deveni orice. Însă când ofiţerul începător Judy Hopkins ajunge în oraş, ea îşi dă seama că a fi primul iepuraş într-o echipă de poliţie formată din animale mari şi puternice nu e atât de uşor. Hotărâtă să-şi dovedească valoarea, ea profită de ocazia de a rezolva un caz, chiar dacă asta înseamnă să se asocieze cu vulpoiul şarlatan şi bun de gură Nick Wilde, pentru a desluşi misterul.

2016

Madagascar

Madagascar 2005

6.90

Când patru animale răsfățate de la Grădina Zoologică din Central Park, New York, naufragiază în peisajul exotic al insulei Madagascar, vor descoperi că lumea chiar ESTE cu adevărat o junglă! Ben Stiller, Chris Rock, David Schwimmer și Jada Pinkett Smith conduc o distribuție de mari vedete care își împrumută vocea acestor animale haioase – între care un cvartet de pinguini puși pe rele și legiuni întregi de lemurieni, în frunte cu extraordinarul Rege Julien. MADAGASCAR este un film de familie excelent, cu un umor dezlănțuit, de care nu vă veți mai sătura!

2005

Regele Leu 2: Regatul lui Simba

Regele Leu 2: Regatul lui Simba 1998

6.95

Faceți cunoștință cu Kiara, fiica lui Simba si Nala, și cu Kovu, fiul lui Scar și Zira, noii locuitori din regat, care au descoperit puterea "Somos um" - ceea ce înseamnă "dragoste". Kiara, care este în căutare de noi aventuri, îl întâlnește pe Kovu, care locuiește în Terenul Interzis, pentru că familia lui Scar a fost exilată după moartea acestuia. În timp ce încearcă să-și găsească locul în "the circle of life", Kiara și Kovu dezvoltă o relație specială, dar interzisă, și se luptă să o păstreze în ciuda rivalității dintre familii și în cele din urmă descoperă că ei pot fi singura șansă pentru ca pacea să domnească din nou între cele două familii, cu toate că misiunea lui Kovu era cea de a-l omorî pe Simba și de a-i lua locul pe tron…

1998

Madagascar 3: Fugăriți prin Europa

Madagascar 3: Fugăriți prin Europa 2012

6.61

Leul Alex, Zebra Marty, Hipopotămița Gloria și girafa Melman încă se luptă să-și găsească drumul înapoi spre casă, în iubitul lor New York, însoțiți, desigur, de Regele Julien și de Maurice și Pinguinii. Aventurile lor comice îi poartă acum prin toată Europa, unde găsesc ascunzătoarea perfectă: un circ ambulant, pe care simpaticii noștri eroi îl reinventează, în stil Madagascar, evident!

2012

Madagascar 2

Madagascar 2 2008

6.51

Alex, Marty, Melman, Gloria, regele Julien, Maurice, pinguinii și maimuțele s-au întors și sunt încă naufragiați în Madagascar. În fața acestui obstacol New yorkezii au născocit un plan atât de nebunesc încât s-ar putea să meargă. Cu precizie militară, pinguinii au reparat un avion vechi prăbușit, oarecum

2008

Regele Leu 3: Hakuna Matata

Regele Leu 3: Hakuna Matata 2004

6.58

Timon suricatul și Pumbaa facocei sunt cei mai buni prieteni și eroii necunoscuți ai savanei africane. Acest prequel la uimitoarea aventură animată Disney te duce înapoi -- cu mult înapoi -- înainte de a începe aventura lui Simba. Veți afla totul despre Timon și Pumbaa și veți urmări în timp ce aceștia caută casa perfectă și vor încerca să crească un pui de leu agitat.

2004

Armata celor 12 maimuțe

Armata celor 12 maimuțe 1995

7.60

Misterul Armatei celor 12 maimuțe se află între trecut și viitor, între luciditate și nebunie, între vis și realitate. Acțiunea filmului are loc în anul 2035 când omenirea subzistă într-o dezolantă lume a morții, urmare a distrugerii în proporție de 99% a populației Pământului. Cole, un voluntar încăpățânat sprijinit de Kathryn Railly au numai două indicii pentru a descifra enigma Armatei celor 12 maimuțe, care amenință să șteargă omenirea de pe fața pământului.

1995

În junglă

În junglă 2006

5.54

Un leu adolescent este expediat din greșeală de la grădina zoologică din New York în Africa. Acum, în libertate, prietenii săi de la grădina zoologică trebuie să lase deoparte diferențele dintre ei pentru a-l aduce înapoi.

2006

Prey

Prey 2007

5.84

2007

...și ne izbăvește de Cel Rău...

...și ne izbăvește de Cel Rău... 2014

6.20

În timp ce investighează un caz bizar, un polițist din New York întâlnește un preot care îl convinge că incidentul are legătură cu posedarea demonică.

2014

The Lion Guard

The Lion Guard 2016

7.60

Simba's son, Kion, assembles a group of animals to protect the Pride Lands, known as the Lion Guard.

2016

The Chronicles of Narnia

The Chronicles of Narnia 1988

7.40

Peter, Susan, Edmund and Lucy are evacuated from London at the beginning of the Second World War, little dreaming of the magical adventures that lie ahead.

1988

Doubutsu Sentai Zyuohger

Doubutsu Sentai Zyuohger 2016

6.80

The human world is attacked by the space outlaw group the Dethgaliens who have chosen the Earth to be the site of their 100th Blood Game. One human and 4 anthropomorphic Zyumans awaken their instincts to become the Zyuohgers and fight to protect all living things.

2016

Dynasties

Dynasties 2018

8.24

Follow the true stories of five of the world's most celebrated, yet endangered animals; penguins, chimpanzees, lions, painted wolves and tigers. Each in a heroic struggle against rivals and against the forces of nature, these families fight for their own survival and for the future of their dynasties.

2018

Father of the Pride

Father of the Pride 2004

5.10

Father of the Pride is an American animated television series that began broadcasting on NBC on August 31, 2004 and was part of a short-lived trend of CGI series in prime-time network TV. The show, which was produced by Jeffrey Katzenberg and his company DreamWorks Animation, revolves around a family of white lions, the patriarch of which stars in a Siegfried & Roy show in Las Vegas. Despite heavy promotion, the show was unsuccessful and was canceled after one season. Transmission and production were also delayed by the real-life on-stage injury of Roy Horn.

2004

Life Story

Life Story 2014

8.40

The remarkable and often perilous story of the journey through life. It is a story that unites each of us with every animal on the planet, because we all set out on this journey from the moment we are born. For animals there is just one goal in life – to continue their bloodline in the form of offspring. This series follows that journey through its six crucial stages: first steps, growing up, finding a home, gaining power, winning a mate and succeeding as a parent.

2014

Dee & Friends in Oz

Dee & Friends in Oz 2024

1

When a mysterious key transports her to the land of Oz, a regular kid named Dee goes on a musical journey to save magic — and be the hero of the story.

2024

Lion-Maru G

Lion-Maru G 2006

4.00

Lion-Maru G is a Japanese tokusatsu series that aired from October 1, 2006 to November 24, 2006 in Japan, lasting 13 episodes. It is the third part in the Lion-Maru trilogy, following Kaiketsu Lion-Maru and Fuun Lion-Maru. The "G" is short for 'Ghetto'. This Lion-Maru is called "the Beast Transformed Gigolo Warrior".

2006

The Roman Holidays

The Roman Holidays 1972

6.50

The Roman Holidays is a Hanna-Barbera animated television series that was broadcast in 1972 on NBC. It ran for 13 episodes before being cancelled. Very similar in theme to both The Flintstones and The Jetsons, The Roman Holidays brought a look at "modern-day" life in Ancient Rome, around 63 AD, as seen through the eyes of Augustus "Gus" Holiday and his family. The opening showed a chariot traffic jam and a TV showing football on Channel "IV" An Ancient Roman setting was actually one of the ideas that Hanna-Barbera considered as they were working to create The Flintstones.

1972

Born Free

Born Free 1974

5.00

The adventures of two married game wardens in Kenya. George Adamson and Diana Muldaur live with their adopted lioness Elsa the Lioness, where they protect the animals in the surrounding area from all sorts of danger, both natural and human.

1974

Secrets of Wild India

Secrets of Wild India 2012

7.30

India is home to over a billion people with 1/5 of the world's population on only 2% of the world's surface. Yet India still has a wild side, populated by giants, fierce predators, the rare and beautiful…all wrapped up in a land of extremes. 'Secrets of Wild India' celebrates the diversity and drama of India's extraordinary and varied landscapes. In this three-part series, each episode focus' on one iconic ecosystem, a snapshot of how life works in each unique environment.

2012

Big Cats 24/7

Big Cats 24/7 2024

9.00

Follow the lives of lions, cheetahs and leopards in the Okavango Delta, Botswana, a place described as one of Africa's last wildernesses.

2024

Timbavati: An Epic Cat Story

Timbavati: An Epic Cat Story 2013

7.00

The wild terrain of South Africa’s Timbavati reserve is the backdrop to this epic trilogy. Over a two year period, filmmakers follow the everyday struggle for survival of an old lion king at the end of his prime and three aggressive lion brothers ready to fight for his pride

2013

The Great Rift: Africa's Wild Heart

The Great Rift: Africa's Wild Heart 2010

7.90

A BBC/Animal Planet co-production, the three-part series focuses on the landscape and wildlife of the Great Rift Valley in East Africa.

2010

The Truth About Lions

The Truth About Lions 2011

1

From political intrigue to a complex social system and unexpected intelligence, Jonathan Scott explores the secret lives of lions.

2011

Big Cat Country

Big Cat Country 2019

8.00

Journey to Zambia's Luangwa Valley, a landscape abundant with prey. In the spectacular wilderness, two neighboring lion prides lay claim to prime hunting territory. The mighty MKs and the Hollywood lionesses must find mates to ensure their future. When the Nomads, a group of rampaging young males, invade their land in search of new territory, these two prides are in for the fight of their lives.

2019

Brotherhood of Lions

Brotherhood of Lions 2024

1

A story of the daily lives and struggles of five young lions in the Black Rock region of Kenya’s Masai Mara reserve. Born in 2017, the lions were given names by the Masai people to suit their personalities: Olumina, the lame one, is the most sexually active but has difficulty walking. Olosiadu, the stay-behind, is cautious and often isolates himself. Lorkulup, the tag-along, has a permanent runny nose that hinders him from hunting with his brothers. Orpadan, the hunter, is always in the lead and first to their prey. Oloborr, the sister-killer, is the strongest male and the boss of the group

2024

Little Big Cat

Little Big Cat 2008

1

The intimate and endearing stories of lion, leopard and cheetah cubs living in the Masai Mara in Kenya

2008

The Lions Rule

The Lions Rule 2017

9.00

‘The Lions Rule’ is the saga of three lion families linked together by a strange, charmed place called the Glade: a beautiful oasis in Ruaha National Park where there is always water. The Glade is the territory of two old lionesses and their cubs. The Glade pride can bring down an adult giraffe – a remarkable skill. A magical Baobab forest spreads out beyond the Glade. This is the territory of the Baobab pride. They are the largest pride in all of Ruaha. The third pride are drifters – lean, mean and ruthless. They are the Njaa. The Njaa follow the buffalo. The herd is their territory and they are experts in the dark art of the buffalo kill. All three prides are lead by lionesses; there are no adult males in residence. This will play a major role in their fates

2017